Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările

miercuri, 23 februarie 2011

Iubeste romaneste


Ce inseamna, de fapt, sa iubim?De ce sa sarborim iubirea? Cum iubim romaneste?

Iubirea. Inflacarata, mistuitoare, salbatica, dureros de dulce, iubirea care se cenuseaza.
Dulce, romantica, visatoare, cuminte, fluturasi in stomac, iubirea adolescentina.
Respectoasa, prietenoasa, de incredere, confortabila, linistitoare, iubirea de-o viata.
De ce iubim? Pentru ca este in natura noastra, pentru ca ne place sa daruim si sa primim iubire.
Cele trei tipuri de iubire sunt intanlite, fiecare in parte in etape diferite de viata. Prin ele cunoastem, daca avem norocul, linistea si pacea sufleteasca atunci cand viata se apropie de sfarsit.
Cine nu-si mai aduce aminte de iubirea adolescentina, de fluturasi in stomac, de scrisorile de dragoste? Sau poate ati cunoscut iubirea pasionala, care arde tot in jurul ei, rupe haine de pe tine si te indeamna sa faci lucruri nebunesti? Iubirea care doare ca o rana deschisa si apasa pe suflet ca un carbune incins. Iubirea care trece repede. Te invaluie in mister si nebunie si te lasa rece si gol.Mai ramane iubirea care dureaza. O iubire care tolereaza greseli si invata din ele. Respectoasa si sincera. Este iubirea bunicilor nostri. De-a lungul timpului intanlim aceste tipuri de dragoste amestecate, dar majoritatea isi pastreaza tipologia. Experientele amoroase ne schimba, uneori in bine, alteori in rau, dar ne maturizeaza si ne slefuiesc de fiecare data.
De ce sa nu sarbatorim? Eu sunt catolica si in calendarul meu apare pe data de 14 februarie Sf Valentin. Il sarbatoresc pentru ca e frumos sa iti aduci aminte ce norocos esti daca ai pe cineva care te iubeste si pe care il iubesti langa tine. Asa cum sarbatorim faptul ca suntem crestini prin diversele sarbatori care exista, nu inteleg de ce nu am sarbatori iubirea. Suntem crestini tot timpul anului, dar de Paste sau Craciun parca ne aducem aminte ce inseamna cu adevarat. De ce sa nu sarbatorim iubirea care din punct de vedere religios a fost cea care l-a facut pe Dumnezeu sa ne creeze:„din iubire pentru oameni”. Consideram ca Sf Valentin alias Ziua Indragostilor este o sarbatoare imprumutata de la „straini”. Dar Craciunul? Nu mai sarbatorim Craciunul acum ca pe vremea bunicii. Obiceiurile se schimba, ca de altfel si timpurile. Am „imprumutat” aceasta sarbatoare cu am imprumutat bananele dupa revolutie. Am evadat din comunism si a inceput sa cunostem lucruri noi.
Cum iubim romaneste?Iubim si atat. Nu conteaza ce alegem sa sarbatorim. Dragobetele sau Sf. Valentin, conteaza ca ne aducem aminte de semnificatia sarbatorii. De cel de langa noi. Eu personal le sarbatoresc pe amandoua. E un motiv de bucurie ca le avem pe amandoua, nu de tristete. A iubi romaneste trece de ideea de a sarbatorii doar Dragobetele. La noi iubirea TRECE prin stomac. (cel putin prin unele, vorbesc de iubire adevarata) Ne sacrificam pentru copiii nostrii, muncim de ne sar capacele prin strainatate ca sa avem o situatie sa putem iubi linistiti. Iubirea romaneasca este bizara, dar placuta. Se aseamana cu cea de-a treia categorie, doar ca viata ne loveste cu putere si nu ne putem bucura de ea asa cum ar trebui.
In incheiere va spun un sincer „Iubiti-va mult!”

sâmbătă, 14 februarie 2009

O lume fara noi



Ce s-a intamplat cu noi?!Ne-am cufundat in griji intr-un neant, in care ne zbatem sa supravietuim, in care puterea banului a pus stapanire pe viata si pe existenta noastra...


Ce s-a intamplat cu inocenta?!Oare mai putem sa fim asa cum eram odata?!Senzatia aceea de liniste sufleteasca, in care nu ne pasa, sau, mai bine, nu avem de ce ne teme, unde viata era roz , iar noi eram centrul univesului?Momentul in care simteam ca fiinta de langa noi reprezinta totul, ca ea va exista pentru toata viata noastra si ne va ocroti de spaimele viitoare?!


Unde e iubirea pura, in care nu distingeam nici o urma de materialism si prefacatorie, in care eram doar noi! Cand ne-am transformat in fiintele acestea grotesti, in care existenta se rezuma decat la nevoile primare...Cand ne-am indobitocit?Care a fost cauza schimbarii noastre?Cand ne-am pierdut inocenta?Sunt intrebari pe care mi-i le pun cu parere de rau, pentru ca nu reusesc sa gasesc un raspuns plauzibil la ele.


Sa inchidem ochii si sa ne trezim asa cum eram atunci, fara pacate si fara minciuni, fara dorinte primare, cu inocenta primului rasarit la malul marii, entuziasmul pe care l-am avut, cand l-am vazut pe el/ea;emotia primului sarut si fericirea primei iubiri!Dar nu se poate...


Ne-am maturizat inainte de vreme, iar acum tanjim dupa o proiectie a noastra in trecut.Ne-am schimbat si fiinta aceea inocenta nu mai exista!A murit odata cu vremea si oricat am incerca sa o inviem, nu va mai fii la fel...De ce nu mai putem iubi cu adevarat? De ce nu mai putem darui totul, fara sa mai cerem ceva in schimb?!Sa fie devina el/ea?Nu am gasit persoana potrivita sau pur si simplu chiar exista decat o iubire adevarata, iar restul sunt decat proiectii ale acesteia?Se spune ca odata ce iubesti cu adevarat, iubesti pentru toata viata.Dar oare cum ne dam seama ca am gasit-o? Poate am intanlit-o si i-am dat drumul inainte de vreme... Sau poate ca nu exista iubire, decat pentru inocenti, dar ce frumos este sa iubesti, sa te simti in al 9-lea cer fara un motiv anume, sa zambesti si sa fii cu capul in nori ...sa simti fiori atunci cand il/o vezi si te priveste...


De ce sa ne aducem aminte de aceste sentimente doar de Sf. Valentin? Ne trebuie oare aceasta sarbatoare comerciala, ca sa ne amintim de ceea ce am pierdut/de ceea ce simtim?!